O replica primita, si anume: tu […] ca si cum eu nu (mai) exist, de parca eu n-as fi, a avut darul sa-mi opreasca toate cuvintele-n gat. A durut tare. Nu atat replica, cat mai mult oful, tristetea, probabil justificate, din spatele ei. Acum stau cu degetele in aer, deasupra tastelor, dar le simt amortite, cumva suspendate intre doua lumi: una a curgerii line prin randuri si alta a obisnuitelor taceri. Ciudat sau nu, simt cuvintele, literele cum intra ele din tastatura in degete, incalzindu-le.
Urca apoi inspre incheietura mainii si se duc undeva, anevoios, pe o cale ce duce spre inima. Ce drum straniu, invers decat cel firesc. Cum sa intre literele prin degete si sa se catere pana la cord? Ce drum greu, cu hartoape si mlastinos. Nu e de mirare ca se tot ratacesc… dar pana la urma mi se intorc de unde odinioara au plecat, poate pentru o mai blanda odihna. Tot replica de azi m-a dus cu gandul la:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu