Regim de viata

Gata, m-am decis. Si mi-am promis. „De maine” imi schimb modul de… viata(?!). Termen limita? Nici unul. Tinta? Nici una cuantificabila. Poate doar una, asaaa, subtila si oarecum firava: sa devin iubibila (dar nu de catre vreun barbat, ci de catre mine. curat narcisist, nu? mda.) Ce mi-a venit? Pai, simplu. Dupa ce in ultimul an ma straduisem si reusisem, fara un efort exagerat, as zice, sa dau jos ceva kilograme, din mult prea multele aflate in exces (reusita a purtat numarul -17), in ultimele doua luni am pus la loc cca 7 kg. Cum? Desigur mancand. Dulciuri in nestire all day long, paine si covrigei la ore tarzii, intr-o perfecta combinatie cu nemiscarea, toate asezonate cu lacrimi garla din varii motive, aici deja inutil de povestit. Evident fara pic de grija la toate afectiunile si organele dereglate pe care le posed. De ce m-am decis si am promis? Pai, tot simplu: mi-am dat seama ca, in ritmul asta, usor-usor, in maxim doua-trei luni voi ajunge din nou de unde cu greu am plecat. Iar acolo era… iadul. Asadar azi, ca orice om decis sa schimbe ceva „de maine”, mi-am luat si ultima prajitura si ultima inghetata (pe care am verificat-o, daca e sa ma iau dupa numarul de calorii, cea de fructe imi poate inlocui lejer anumite mese de pranz vara asta), iar acu’ 5 minute tocmai am varsat si (probabil) ultima lacrima legata de fostul regim de viata (ori de fostele sau neimplinitele iubiri, nu m-am prins inca) ascultand cu nesat…(cenzurat). De fapt ce vreau sa spun (si n-are legatura cu mancarea) este ca… detest zilele in care mi se demonstreaza, cu varf si indesat, ca starea de spirit depinde doar de o chestie pur… hormonala.