Vid liniar

Incet-incet se limpezeste totul si ce era odata neclar devine (prea) vizibil. Iar ce era odinioara strident de evident, isi recapata aura de mister. Se spune ca, dupa ce cauti indelung iesirea dintr-un labirint care ti-a imbolnavit inima, pana la urma o gasesti. Apoi vine o etapa in care alergi, din obisnuinta, in toate directiile, nestiind unde sau daca sa te opresti. La un moment dat stai locului, dar dintr-o data incepi sa te rotesti intr-un vid chinuitor ce seamana cumva cu vidul fostului labirint in care te-ai prea obisnuit. Dupa asta urmeaza o faza liniara in care te sperii de toate linistile fara sens ce te-nconjoara. Mergi inainte pe calea liniara, te uiti in stanga, in dreapta si nu auzi nimic. Astepti parca ceva, dar ti-e teama sa mai privesti inapoi. Simti ca trebuie sa mergi inainte, desi nu se aude decat urletul tacerii. Pe cale, parca tot vid iti e, dar e altfel decat cel circular. Dupa care, se spune, ar urma linistea cu sens. Azi mi-am dat seama ca am ajuns la etapa liniara.