Atat de

Dorintele, gandurile, trairile mele limpezi sunt ca frunza alungata de vantul toamnei din copacul solid. Atat de netemeinice. Atat de fragile. Atat de incomplete. Atat de. Astazi, bunaoara, mi-e dor de “noi”. Dar exista oare vreun noi? Da, la un moment dat a existat acel “noi”. Mi-e tare dor de el. Nu de un “noi” reconstruit, rebranduit, retargetat imi e dor, ci de “noi-ul” nostru. Asa cum era. Cand zbuciumat si inciudat precum oceanul involburat, cand suav si proaspat precum un parau bland curgator. Dar era.  Doar dorurile imi sunt precum stanca aceea pe care cresc ierburi strivite de vant, numai dorurile imi raman statornice. Sunt zile in care imi doresc sa nu-mi mai fie atat de constante. Atat de acute. Atat de firesc ale mele. Atat de.