Viata prea singura ce ni s-a dat…

Eu nu caut absolut nimic in poezia mea, ea ma foloseste, ea singura, nu eu pe ea. Eu am o idee mult mai mare despre poezie. Am sa explic printr-o comparatie. Cind am avut o ruptura de os, odioasa, eu aveam o parere atit de buna despre durere, cum nu se poate imagina. Ce spun eu nu-i o metafora, e un reportaj. Aveam o idee mai mare despre durere, cum trebuie sa fie ea. Si mi s-a rupt un os in mine si durerea a fost sfirtecatoare pina la geamat. Am suportatat-o, dar de ce? Crezind ca este un preambul, o introducere in adevarata durere, care n-a mai venit. Fusese chiar durerea. Viata mea… eu am o parere atit de minunata despre existenta incit aproape cred ca ea nu exista. Ce-a fost este atit de oarecare fata de ideea pe care mi-am facut-o despre viata, incit, cind o sa mi se sfirseasca viata, o sa zic: Dar, Doamne, ce-am cautat eu, eu am fost in fata usii vietii. Si, cind colo, in fata usii vietii fusese chiar viata. Nasterea si moartea mea nu coincid cu inceputul si sfirsitul meu, sunt accidente ale iluziei de a fi om. Eu nu tin prea mult la ideea de timp si fac ce vreau cu timpul, o secunda poate sa nu mai treaca daca astept, daca sunt fericit nici un an nu-mi este suficient, trece mai repede decit o secunda de asteptare. De fapt, nici nu exista trecerea timpului. Timpul trece numai cind noi il imaginam. Cit timp sintem si noi de fata, nu exista timp. Cit nu mai suntem de fata, nici macar atita nu mai exista. Timpul este o speculatie. Inventia ceasurilor solare, a clepsidrelor si a ceasurilor cu cuc ne atrage atentia ca suntem mai mici decit ne parem noua insine… Dar daca am un ragaz visator, pe aceeasi fereastra uitindu-ma spre plopii mei canadieni, vad ba soarele, ba luna, ba Steaua Oierului, ori absolut nimic, din pricina norilor care ning. Eram mai tinar si indragostit. Mersesem intr-o localitate, la mare, la 2 Mai. Nu-mi facea placere marea. Mie-mi plac mai mult dealul si muntele. Stateam de doua zile in casa. pe unul din pereti era o tapiserie populara, turceasca. Infatisa Rapirea din serai. In centrul ei era brodat un cal. Intr-o seara asteptindu-i foarte mult pe prietenii mei, am crezut ca acel cal este viu si am incercat sa-l incalec. Sa ma ierte Dumnezeu, dar anumiti cai nu pot fi incalecati. Schimba-mi, Doamne, trupul in numele lui, rind pe rind, capul in numele capului, trunchiul in numele trunchiului si membrele in numele membrelor. Schimba-te in cuvint ca sa nu te roada viermii. (din Fiziologia poeziei, Editura Eminescu, 1990) Clipa cea repede S-a pus la indoiala piatra ca vorbire. Au zis de fluture ca este o respirare, – de cartof, de porumb si de pruna, strigat de nefiind, – la fel de porc, de capra si de luna, fel de mestecand. Ei n-au stiut nici sa citeasca leul in alergare, ca litera preeste si zeiasca. N-au descifrat campia mare, marea cea mare, viata prea singura ce ni s-a dat… (din Epica Magna, 1978) Nichita Stanescu 45.655651 25.610800 About these ads Rate this: Share this: Share on Tumblr Mai mult Email Print Google+ Pocket Pinterest Google+ flavius obeada Like this: Like Incarc... Related